Stiri Justiţie, Stiri despre Justiţie, Ultimele stiri Justiţie 20 Aug 2017

Ultimele 205 Stiri Justiţie

Pericolul din toamnă. Ce legi controversate pândesc în Parlament

Pericolul din toamnă. Ce legi controversate pândesc în Parlament

Publicat acum 5 ore de adevarul.ro
Stiri Justiţie : Legea graţierii, legea prin care preşedintele e scos din circuitul de numire a şefilor DNA, DIICOT şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Legea lobby-ului sunt iniţiative care se află pe masa deputaţilor şi senatorilor în această sesiunea parlamentară, fiind la un pas de a fi adoptate.
Cum arată proiectul cartierului pentru justiţie din Bucureşti. Investiţia, plănuită pe un teren central, depăşeşte 1 miliard de euro

Cum arată proiectul cartierului pentru justiţie din Bucureşti. Investiţia, plănuită pe un teren central, depăşeşte 1 miliard de euro

Publicat 19 Aug 2017 de adevarul.ro
Stiri Justiţie : La jumătatea lunii iulie a acestui an, oficialii Primăriei Capitalei au anunţat intenţia de a construi un centru multifuncţional, care presupune ca majoritatea instanţelor din Bucureşti să funcţioneze în acelaşi perimetru.
Proiect Ministerul Justiţiei: Penitenciarele vor putea să obţină venituri în plus, prin exploatarea muncii deţinuţilor

Proiect Ministerul Justiţiei: Penitenciarele vor putea să obţină venituri în plus, prin exploatarea muncii deţinuţilor

Publicat 18 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Stiri Justiţie : Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) va putea să obţină venituri în plus, prin exploatarea muncii deţinuţilor, dar şi din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei (MJ).
UDMR acuză Guvernul că a cerut anularea deciziei privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack

UDMR acuză Guvernul că a cerut anularea deciziei privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack

Publicat 17 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
UDMR a acuzat, joi, Guvernul României că a cerut Curţii Europene de Justiţie să anuleze decizia CE privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack, şi vrea explicaţii de la fostului premier Sorin Grindeanu, deoarece demersul lezează interesele a 50 de milioane de minoritari europeni.
Ce am aflat după trei luni de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009: cum arată sufrageria lui Oprea

Ce am aflat după trei luni de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009: cum arată sufrageria lui Oprea

Publicat 16 Aug 2017 de adevarul.ro
Stiri Justiţie : Război total între ministrul Justiţiei şi procurorul general al României. Tudorel Toader a sesizat Inspecţia Judiciară, care urmează să-l ancheteze pe Augustin Lazăr, pe motiv că acesta nu a trimis în Parlament mai multe acte din ancheta clasată deja privind alegerile din 2009. Şeful Ministerului Public a explicat că această problemă, a transmiterii unor acte din dosarele penale, ar trebui reglementată de CSM
Liderul Sindicatelor Penitenciare: Am convenit cu ministrul Justiţiei ca proiectul
 de majorare a salariilor să fie gata până săptămâna viitoare

Liderul Sindicatelor Penitenciare: Am convenit cu ministrul Justiţiei ca proiectul de majorare a salariilor să fie gata până săptămâna viitoare

Publicat 16 Aug 2017 de adevarul.ro
Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FS ANP), a declarat miercuri, după întâlnirea avută cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că s-a convenit ca proiectul privind majorarea salarială să fie gata până săptămâna viitoare.
Ministrul
Justiţiei, surprins că Puiu Popoviciu a putut să plece din ţară

Ministrul Justiţiei, surprins că Puiu Popoviciu a putut să plece din ţară

Publicat 16 Aug 2017 de adevarul.ro
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat miercuri că este surprins că omul de afaceri Puiu Popoviciu a putut pleca din ţară chiar înaintea sentinţei defintive. El a spus că documentele în vederea extrădării acestuia vor fi trimise cât mai repede la Londra.
Guvernul a luat în vizor rectificarea bugetară în mare pozitivă, dar şi accizele majorate la benzină. Proiecte care intră în linie dreaptă la viitoarele şedinţe ale executivului

Guvernul a luat în vizor rectificarea bugetară în mare pozitivă, dar şi accizele majorate la benzină. Proiecte care intră în linie dreaptă la viitoarele şedinţe ale executivului

Publicat 15 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Stiri Justiţie : Agenda Executivului în această perioadă este una încărcată, printre proiecte aflându-se, printre altele, rectificarea bugetară, noile legi ale Justiţiei, Codul Administrativ, precum şi modificarea Codului Fiscal, potrivit căreia se propune majorarea accizelor la carburanţi.

Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cauțiune la Londra. A plătit 200.000 de lire

Publicat 14 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Gabriel Puiu Popoviciu, condamnat de Înalta Curte de Casatie si Justitie la 7 ani închisoare în dosarul „Baneasa”, a fost retinut la Londra si eliberat pe cautiune. Omul de afaceri trebuia încarcerat în urma cu 10 zile. Gabriel Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cautiune. Omul de afaceri a platit 200.000 de lire, trebuie sa se prezinte de trei ori pe saptamâna la sectia de politie si sa poarte o bratara de identificare electronica. Ministrul...

Puiu Popoviciu, reţinut la Londra de London Metropolitan Police

Publicat 14 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost retinut la Londra, anunta Politia Româna. "Inculpatul Popoviciu Gabriel a fost retinut în cursul acestei zile, de catre London Metropolitan Police. Schimbul de date si informatii a avut loc prin CCPI - Biroul Sirene", precizeaza IGPR. În prezent, se deruleaza procedura legala în astfel de situatii. Politia Româna a informat Curtea de Apel Bucuresti si Ministerul Justitiei, institutii abilitate sa se ocupe...
Reacţia lui Toader la acuzaţiile privind concursul câştigat de fiul său la universitatea unde a fost rector: Prin modificare regulamentului s-a introdus un filtru suplimentar

Reacţia lui Toader la acuzaţiile privind concursul câştigat de fiul său la universitatea unde a fost rector: Prin modificare regulamentului s-a introdus un filtru suplimentar

Publicat 11 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat, pe pagina sa de socializare, referitor la concursul câştigat de fiul lui la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, că, prin modificarea regulamentului, a fost introdus un filtru suplimentar, precizând că afirmaţiile din spaţiul public sunt tendenţioase.
PSD continuă războiul cu Augustin Lazăr. Comisia de anchetă cere Ministerului Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară

PSD continuă războiul cu Augustin Lazăr. Comisia de anchetă cere Ministerului Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară

Publicat 11 Aug 2017 de adevarul.ro
Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 a trimis Ministerului Justiţiei o scrisoare în cere îi cere lui Tudorel Toader să sesizeze inspecţia judiciară cu privire la atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr, faţă de lucările comisiei şi să facă o evaluare a modului în care el şi-a îndeplinit atribuţiile.
Reacţia ministrului Justiţiei Tudorel Toader la acuzaţiile de aranjare a regulamentului înainte de concursul fiului său

Reacţia ministrului Justiţiei Tudorel Toader la acuzaţiile de aranjare a regulamentului înainte de concursul fiului său

Publicat 11 Aug 2017 de adevarul.ro
Stiri Justiţie : Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ar fi ajuns asistent universitar la Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu ajutorul Senatului Universităţii Alexandru Ioan Cuza, care ar fi modificat cu o lună mai devreme metodologia de angajare. Ministrul Justiţiei a venit cu precizări într-o postare pe Facebook.

Un fost profesor de la Cuza critică angajarea fiului lui Tudorel Toader la universitare

Publicat 11 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
“Dupa devoalarea smecheriei cu pregatirea concursului pentru odrasla, ministrul Justitiei scrie postari justificative pe pagina sa de Facebook, cu jumatati de adevar, cu omisiunea unor fapte, Nu ma asteptam la altceva de la ministrul lui Dragnea. Mai grav mi se pare ca omul primeste (si) pentru minciuni aproape o mie de like-uri, unele de la subordonatii sai din Facultatea de Drept/Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, altele de la diversi. Justitiei tocmai i-a...
Florin Iordache explică de ce a plecat Liviu Dragnea în vacanţă, în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului

Florin Iordache explică de ce a plecat Liviu Dragnea în vacanţă, în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului

Publicat 11 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
După ce opoziţia a criticat vehement absenţa lui Liviu Dragnea de la sesiunea extraordinară în care chiar el a convocat Parlamentul, Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei şi vicepreşedinte al Camerei, cel căruia şeful PSD i-a delegat atribuţiile, a explicat de ce a plecat liderul PSD în vacanţă în acest moment. Iordache a mai precizat că sesiunea extraordinară a fost convocată perfect constituţional.

Tudorel Toader, despre angajarea fiului său pe postul de asistent universitar: Au fost îndeplinite criteriile de concurs

Publicat 10 Aug 2017 de antena3.ro
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează, într-o postare pe Facebook referitoare la articolele de presă despre angajarea fiului său pe un post de asistent universitar la Facultatea de Drept a Universită...
Metodologie schimbată înainte ca fiul ministrului Justiţiei să câştige un post la Facultatea de Drept din Iaşi

Metodologie schimbată înainte ca fiul ministrului Justiţiei să câştige un post la Facultatea de Drept din Iaşi

Publicat 10 Aug 2017 de adevarul.ro
Fiul ministrului Justiţiei a câştigat concursul pentru angajarea pe postul de asistent universitar la Facultatea de Drept din Iaşi, însă Potrivit 7est.ro, pentru ca Alexandru Toader să poată participa la concurs, Senatul universităţii ieşene a modificat cu doar o lună înainte paragraful unei prevederi.

Acuzații grave, după ce fiul ministrului Justiţiei a câştigat un concurs pentru un post de asistent universitar. Presa locală: Regulament schimbat pe ultima sută de metri

Publicat 10 Aug 2017 de antena3.ro
Fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a câştigat concursul pentru angajarea pe postul de asistent universitar la Facultatea de Drept din Iaşi după ce, scrie 7est.ro, Senatul universităţii ieşene a...

Decizie-surpriză la nivelul MAI. Cine va mai beneficia de majorarea salariului cu 15%, odată cu angajații de la Interne

Publicat 10 Aug 2017 de antena3.ro
Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Adrian Rîndunică, a declarat, joi, în şedinţa Comisiei de Dialog Social Cluj, că şi angajaţii prefecturilor vor beneficia de...

Preşedintele turc Erdogan vrea să schimbe structura partidului Justiţie şi Dezvoltare, înainte de alegerile din 2019

Publicat 10 Aug 2017 de zf.ro
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, joi, că vrea să efectueze schimbări majore în structura partidului de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare (AKP), înainte de alegerile generale din 2019, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
Liderii sindicali ai angajaților din penitenciare se întâlnesc cu premierul Tudose pentru a negocia majorarea salarială de 15 la sută

Liderii sindicali ai angajaților din penitenciare se întâlnesc cu premierul Tudose pentru a negocia majorarea salarială de 15 la sută

Publicat 10 Aug 2017 de romanialibera.ro
Stiri Justiţie : Liderii sindicatelor din penitenciare au anunţat că se vor întâlni joi cu premierul Mihai Tudose, la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ca să negocieze acordarea majorării salariale de până la 15 la sută pentru angajaţii din închisori. ...
Sindicatele din penitenciare se întâlnesc joi cu premierul Mihai Tudose, pentru discuţii cu privire la acordarea majorării salariale de până la 15 la sută

Sindicatele din penitenciare se întâlnesc joi cu premierul Mihai Tudose, pentru discuţii cu privire la acordarea majorării salariale de până la 15 la sută

Publicat 10 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Sindicatele din penitenciare au anunţat că se vor întâlni joi cu premierul Mihai Tudose, la solicitarea ministrului Justiţiei, ca să negocieze acordarea majorării salariale de până la 15 la sută pentru angajaţii din închisori.
Tudorel Toader: Ar trebui să deblocăm cadrul legal pentru a putea fi valorificat potenţialul artistic al unora dintre deţinuţi

Tudorel Toader: Ar trebui să deblocăm cadrul legal pentru a putea fi valorificat potenţialul artistic al unora dintre deţinuţi

Publicat 08 Aug 2017 de adevarul.ro
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că ar trebui deblocat cadrul legal astfel încât să fie făcută posibilă valorificarea abilităţilor artistice ale unora dintre deţinuţi, precizând că într-o vizită la penitenciarul Jilava a întâlnit oameni cu "simţ artistic deosebit".
„Rezist“ pe caniculă în Piaţa Victoriei. Ziua 189. Cine sunt oamenii care încă protestează în Piaţa Victoriei - între lupta pentru pământ şi manifestul anticorupţie

„Rezist“ pe caniculă în Piaţa Victoriei. Ziua 189. Cine sunt oamenii care încă protestează în Piaţa Victoriei - între lupta pentru pământ şi manifestul anticorupţie

Publicat 08 Aug 2017 de adevarul.ro
Protestele din Piaţa Victoriei continuă şi în ziua 189, care chiar dacă mercurul din termometre se apropie de 40 de grade. Mişcarea a reuşit să adune, luni, în jurul orei nouă seara 25 de protestari. Motivaţiile celor prezenţi în faţa guvernului sunt diferite: unii protestează pentru a-şi recupera pământurile, alţii manifestă în continuare pentru că sunt la fel de nemulţumiţi, ca în iarnă, de guvernaţi şi de lipsa de indepedenţă a justiţiei.
Tudorel
Toader: Codul Penal nu are mereu o proporţie justă între gravitatea faptelor şi
limitele de pedeapsă

Tudorel Toader: Codul Penal nu are mereu o proporţie justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă

Publicat 08 Aug 2017 de adevarul.ro
Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, că nu totdeauna Codul Penal are o proporţie justă referitor la gravitatea faptelor raportat la limitele de pedeapsă, exemplificând prin faptul că pedeapsa pentru sustragerea unui înscris e de până la 7 ani, iar cea pentru omor din culpă este până la 5 ani.
Negocieri cu sindicatele la Ministerul Justiţiei privind condiţiile din închisori. Sindicat ANP: Nu vom păcăli CEDO, vom fi amendaţi. Nu doar deţinuţii trebuie să fie despăgubiţi, ci şi noi

Negocieri cu sindicatele la Ministerul Justiţiei privind condiţiile din închisori. Sindicat ANP: Nu vom păcăli CEDO, vom fi amendaţi. Nu doar deţinuţii trebuie să fie despăgubiţi, ci şi noi

Publicat 08 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, înainte de întâlnirea cu sindicaliştii din penitenciare, nemulţumiţi de condiţii şi de salarii, că "orice problemă reală are o soluţionare favorabilă", menţionând că urmează ca unii deţinuţi să iasă mai devreme din închisori.
Tudorel Toader: Codul Penal nu are mereu o proporţie justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă

Tudorel Toader: Codul Penal nu are mereu o proporţie justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă

Publicat 08 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, că nu totdeauna Codul Penal are o proporţie justă referitor la gravitatea faptelor raportat la limitele de pedeapsă, exemplificând prin faptul că pedeapsa pentru sustragerea unui înscris e de până la 7 ani, iar cea pentru omor din culpă este până la 5 ani.
Sindicatele
din penitenciare se întâlnesc cu ministrul Justiţiei. Tudorel
Toader: Unii deţinuţi vor ieşi mai devreme din penitenciare

Sindicatele din penitenciare se întâlnesc cu ministrul Justiţiei. Tudorel Toader: Unii deţinuţi vor ieşi mai devreme din penitenciare

Publicat 08 Aug 2017 de adevarul.ro
Reprezentantii sindicatelor din penitenciare, care din 1 august au declanşat proteste prin refuzul de a face ore suplimentare, se întâlnesc, marţi, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei: Pe 11 august, Inspecţia Judiciară va finaliza controlul la DNA

Ministrul Justiţiei: Pe 11 august, Inspecţia Judiciară va finaliza controlul la DNA

Publicat 07 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Pe 11 august, Inspecţia Judiciară va finaliza controlul privind managementul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform unui grafic realizat de inspectorii judiciari, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Toader: Principiile constituţionale exclud acţiunile sau inacţiunile care să afecteze activitatea comisiilor parlamentare

Toader: Principiile constituţionale exclud acţiunile sau inacţiunile care să afecteze activitatea comisiilor parlamentare

Publicat 07 Aug 2017 de adevarul.ro
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris, luni, pe Facebook, cu privire la solicitările Parchetului către CSM, de a fi sesizată Curtea Constituţională în privinţa disputei apărute pe tema documentelor solicitate de Comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009, că în virtutea principiilor constituţionale, activitatea acestor Comisii nu poate fi afectată de nicio „acţiune sau inacţiune".
Sindicaliştii din penitenciare, către ministrul Justiţiei: Problemele specifice gestionării celor 27.000 de detinuţi nu permit decizii la fără frecvenţă

Sindicaliştii din penitenciare, către ministrul Justiţiei: Problemele specifice gestionării celor 27.000 de detinuţi nu permit decizii la fără frecvenţă

Publicat 07 Aug 2017 de adevarul.ro
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îi transmite ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu care ar urma să se întâlnească marţi, 12 soluţii pentru problemele din penitenciare, prima dintre propuneri fiind delegarea atribuţiilor de coordonare a penitenciarelor către un secretar de stat, „dacă ministrul Justiţiei nu poate sau nu doreşte să se ocupe direct de problemele din penitenciare”.
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei: Loialitatea constituţională exclude orice acţiune care ar afecta o comisie parlamentară

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei: Loialitatea constituţională exclude orice acţiune care ar afecta o comisie parlamentară

Publicat 07 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis, luni dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, că loialitatea constituţională exclude orice acţiune sau inacţiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare.
DEMSIA ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor cu 15%, cerute de angajaţii din penitenciare. Lista evendicărilor

DEMSIA ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor cu 15%, cerute de angajaţii din penitenciare. Lista evendicărilor

Publicat 05 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Angajaţii din penitenciare cer demisia ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor de bază cu 15%, acuzând Guvernul că discriminează salariaţii din închisori, potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sindicaliştii din penitenciare sunt nemulţumiţi că nu beneficiază de majorare salarială şi cer demisia ministrului Justiţiei

Sindicaliştii din penitenciare sunt nemulţumiţi că nu beneficiază de majorare salarială şi cer demisia ministrului Justiţiei

Publicat 05 Aug 2017 de adevarul.ro
Stiri Justiţie : Sindicaliştii din penitenciare se consideră discriminaţi pentru că sunt singurii care nu beneficiază de creşterea salarială de 15% decisă de Guvern şi acuză lipsa de implicare a ministrului Justiţiei Tudorel Toader, căruia îi cer demisia, solicitare pe care o vor face chiar la întâlnirea cu acesta, în 8 august.

Demisia ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor, cerute de angajaţii din penitenciare

Publicat 05 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
„Ministrul Justitiei trebuie sa raspunda pentru totala lipsa de implicare, angajatii din penitenciare fiind singurii care nu beneficiaza de majorarea cu pâna la 15- a salariului de baza acordata prin Ordonante de Urgenta ale Guvernului tuturor celorlalti angajati din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Practic, agentii si ofiterii de penitenciare ramân singura categorie profesionala din acest sector de activitate care nu beneficiaza de aceasta majorare...

Justiţie sălbatică şi presă barbară

Publicat 05 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie Iasi era prezentat din profil, aplecat de sale, cu fata întoarsa spre privitor. În spatele sau, o femeie, schitata doar, îi îndesa în fund o chestie neclara, intentionat blurata, probabil, de un grafician. Aceasta îi soptea la ureche ca e bine sa-l doara fundul, dupa ce el, masculul, i-ar fi bagat ei mâna în chiloti. Mascara aceasta a deschis site-ul cotidianului “Buna ziua Iasi” acum...
Pe fondul presiunilor lui Donald Trump, procurorul-general al SUA anunţă campanie contra transmiterii informaţiilor confidenţiale: Presa nu are rol nelimitat

Pe fondul presiunilor lui Donald Trump, procurorul-general al SUA anunţă campanie contra transmiterii informaţiilor confidenţiale: Presa nu are rol nelimitat

Publicat 04 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Departamentul american al Justiţiei va lansa o campanie de contracarare a acţiunilor de transmitere a informaţiilor confidenţiale în presă, a anunţat vineri procurorul-general, Jeff Sessions, argumentând că mass-media nu are o funcţie "nelimitată" în societate, relatează site-ul Axios.com.

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2018

Publicat 04 Aug 2017 de bursa.ro
Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care stabileşte că valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui comunicat de presă.
Ministrul Mediului: Avem 107 depozite de deşeuri neconforme. Trebuind închise, altfel România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie. Care ar fi soluţia

Ministrul Mediului: Avem 107 depozite de deşeuri neconforme. Trebuind închise, altfel România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie. Care ar fi soluţia

Publicat 03 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
În România sunt 107 depozite de deşeuri neconforme, dintre care 7 în Braşov, acestea trebuind închise, în caz contrar România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că o soluţie pentru închiderea depozitelor ar fi prin POIM.
Cum a ajuns Sorin Grindeanu la judecata lui Florin Iordache. „Contestaţia va fi discutată în toamnă. Deocamdată, lumea e în vacanţă“

Cum a ajuns Sorin Grindeanu la judecata lui Florin Iordache. „Contestaţia va fi discutată în toamnă. Deocamdată, lumea e în vacanţă“

Publicat 03 Aug 2017 de adevarul.ro
Soarta lui Sorin Grindeanu în PSD va fi decisă de Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu, în prezent preşedintele Comisiei de Etică a PSD, şi, mai presus de toate, unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea. Contestaţia depusă de Sorin Grindeanu după ce a fost exclus din partid va fi discutată în toamnă, când se întoarce lumea din vacanţă, după cum a spus Iordache pentru „Adevărul“.
MAI cere pedepse mai mari pentru ultraj pentru a se descuraja ameninţările sau violenţele la adresa poliţiştilor şi jandarmilor

MAI cere pedepse mai mari pentru ultraj pentru a se descuraja ameninţările sau violenţele la adresa poliţiştilor şi jandarmilor

Publicat 03 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a idenitificat o ineficienţă a noilor prevederi din noul Cod penal, în ceea ce priveşte tragerea la răspundere pentru infracţiunile de ultraj şi ultraj judiciar, motiv pentru care cere Ministerului Justiţiei înăsprirea pedepselor cu jumătate.
Contradicţii între ministrul Justiţiei şi DIICOT pe tema sesizării privind SIPA

Contradicţii între ministrul Justiţiei şi DIICOT pe tema sesizării privind SIPA

Publicat 03 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, anunţa, joi, că a transmis procurorilor DIICOT documente privind arhiva SIPA, precizând că din acte ar fi fost copiate 3.000 de pagini. Surse judiciare susţin că la parchet nu au ajuns probe transmise de Ministerul Justiţiei
Sindicatele din Administraţia Penitenciarelor: „Aproape jumătate din personal a anunţat că refuză efectuarea orelor suplimentare”

Sindicatele din Administraţia Penitenciarelor: „Aproape jumătate din personal a anunţat că refuză efectuarea orelor suplimentare”

Publicat 03 Aug 2017 de adevarul.ro
Aproape jumătate din personalul sistemului penitenciar a notificat conducerile unităţilor referitor la refuzul de a efectua ore suplimentare. Anunţul a fost făcut de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a înaintat o scrisoare Ministerului Justiţiei.
Sindicatele din Administraţia Penitenciarelor: Aproape jumătate din personal a anunţat că REFUZĂ efectuarea orelor suplimentare/ REPROŞURILE angajaţilor din închisori către Ministrul Justiţiei

Sindicatele din Administraţia Penitenciarelor: Aproape jumătate din personal a anunţat că REFUZĂ efectuarea orelor suplimentare/ REPROŞURILE angajaţilor din închisori către Ministrul Justiţiei

Publicat 03 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că, până în prezent, aproape jumătate din personalul sistemului penitenciar a notificat conducerile unităţilor referitor la refuzul de a efectua ore suplimentare.

'Peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox în sediul ANP, am sesizat Parchetul'

Publicat 03 Aug 2017 de bursa.ro
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, ieri seară, că peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), unde este ţinută sub pază arhiva, el anunţând că a sesizat Parchetul.

Puiu Popoviciu, şapte ani de închisoare în dosarul 'Ferma Băneasa'

Publicat 03 Aug 2017 de bursa.ro
*ACTUALIZARE Puiu Popoviciu, de negăsit. Surse: Omul de afaceri a părăsit ţara Omul de afaceri Puiu Popoviciu nu a fost găsit aseară la domiciliul său de către poliţiştii care au venit să îl ducă în arest. Potrivit unor surse consultate de Ziarul BURSA, Puiu Popoviciu nu se află în acest moment în ţară. ------------ Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul 'Ferma...
Secretele magistraţilor, trase la xerox chiar în clădirea în care este ţinută sub pază arhiva SIPA, susţine ministrul justiţiei, Tudorel Toader

Secretele magistraţilor, trase la xerox chiar în clădirea în care este ţinută sub pază arhiva SIPA, susţine ministrul justiţiei, Tudorel Toader

Publicat 02 Aug 2017 de adevarul.ro
Secretele magistraţilor au fost trase la xerox chiar în clădirea în care este ţinută sub pază arhiva SIPA, fostul serviciu care adună informaţii despre magistraţi, a  afirmat ministrul Justiţiei, Todorel Toader, care a adăugat că a reclamat la Parchet această situaţie.
Consiliul Judeţean Alba, obligat în justiţie să plătească 1,6 milioane de lei unei firme private care a pierdut ilegal un traseu de transport călători

Consiliul Judeţean Alba, obligat în justiţie să plătească 1,6 milioane de lei unei firme private care a pierdut ilegal un traseu de transport călători

Publicat 02 Aug 2017 de adevarul.ro
Consiliul Judeţean Alba a fost obligat de Tribunalul Cluj să plătească suma de 1,6 milioane de lei ”beneficiu nerealizat” către firma Transgilyen SRL. Decizia Tribunalului nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj-Napoca.
UPDATE 46 de judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) îndeplinesc condiţiile de pensionare. 26 de cereri de la CSM

UPDATE 46 de judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) îndeplinesc condiţiile de pensionare. 26 de cereri de la CSM

Publicat 02 Aug 2017 de adevarul.ro
46 de magistraţi ai instanţei supreme îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform unei evidenţe a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit unor surse din sistem. Aceştia îşi vor putea depune dosarele până la data de 31 decembrie 2017.
PENSIONĂRILE în justiţie: 46 de judecători ÎCCJ îndeplinesc condiţiile/ CSM: 26 de cereri de pensionare, în curs de soluţionare. Opt dintre ele,înregistrate în ultimele zile

PENSIONĂRILE în justiţie: 46 de judecători ÎCCJ îndeplinesc condiţiile/ CSM: 26 de cereri de pensionare, în curs de soluţionare. Opt dintre ele,înregistrate în ultimele zile

Publicat 02 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
46 de magistraţi ai instanţei supreme îndeplinesc condiţiile de pensionare, potrivit unei evidenţe a judecătorilor ÎCCJ care şi-ar putea depune dosarele până la 31 decembrie 2017, potrivit unor surse din sistem.
Toader, despre întâlnirea cu Hans Klemm: Niciodată nu am refuzat întrevederea cu un ambasador

Toader, despre întâlnirea cu Hans Klemm: Niciodată nu am refuzat întrevederea cu un ambasador

Publicat 02 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Tudorel Toader a declarat, miercuri, întrebat fiind despre discuţiile din cadrul întâlnirii cu ambasadorul SUA la Bucureşti, că întrevederile cu ambasadorii, inclusiv cu Hans Klemm, sunt solicitate de aceştia, ministrul Justiţiei neavând atribuţii în acest sens.
Brăţara electronică, o variantă pentru reducerea supraaglomerării din închisori. Ce alte măsuri a mai menţionat ministrul Justiţiei pentru a evita sancţiunile CEDO

Brăţara electronică, o variantă pentru reducerea supraaglomerării din închisori. Ce alte măsuri a mai menţionat ministrul Justiţiei pentru a evita sancţiunile CEDO

Publicat 02 Aug 2017 de mediafax.ro/Justitie
Una dintre măsurile legislative luate în calcul de Ministrul Justiţiei pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare, în contextul hotărârii CEDO privind condiţiile din închisori, este supravegherea electornică, potrivit ministrului Justiţiei Tudorel Toader.

Tudorel Toader a confirmat că au fost copiate peste 3000 de documente din arhiva SIPA

Publicat 02 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a confirmat ca peste 3000 de file din arhiva SIPA au fost copiate. Totodata, el spune ca acolo au patruns persoane fara cerficiat ORNIS. Toader sustine ca peste 3.000 de pagini din dosare au fost copiate la fata locului, în sediul Administratiei Penitenciarelor. El a reclamat la parchet aceasta situatie. La ANP exista xeroxul cu care au fost copiate cele peste 3000 de pagini si care este sigilat. La ANP exista condicile privind vizitatorii în...

Un fost prefect de Iaşi, avocat de profesie, judecat pentru mărturie mincinoasă

Publicat 02 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Procurorii Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Iasi au dispus, ieri, trimiterea în judecata a avocatului Dragomir Sava To­maseschi, fost prefect al Iasului între 2009 si 2012. Alaturi de acesta a mai fost deferit justitiei si Constantin Avadanei. Ambii sunt acuzati de procurori de marturie mincinoasa. Potrivit unui comunicat de presa al Parchetului, faptele ar fi fost comise în datele de 28 aprilie si 26 mai 2014, atunci când cei doi au fost audiati...

DNA sesizează Parchetul General privind Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul

Publicat 02 Aug 2017 de bursa.ro
Stiri Justiţie : Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, ieri, o sesizare în care îi cere procurorului general să aprecieze dacă se impune sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei în cazul unor informaţii dintr-o anchetă, făcute publice de Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.
O româncă urmează să fie deportată din Danemarca, după ce va petrece 20 de zile în spatele gratiilor, pentru că a cerşit în Copenhaga

O româncă urmează să fie deportată din Danemarca, după ce va petrece 20 de zile în spatele gratiilor, pentru că a cerşit în Copenhaga

Publicat 01 Aug 2017 de adevarul.ro
Magistraţii danezi au decis marţi că o româncă va petrece 20 de zile în spatele gratiilor, urmând să fie deportată în România pentru că a cerşit pe o stradă din Copenhaga, transmite versiunea daneză a The Local. De asemenea, românca în vârstă de 63 de ani urmează să devină prima persoană deportată în urma înăspririi legislaţiei împotriva cerşetorilor de către ministrul Justiţiei, Soren Pape Poulsen.
Angajaţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi declanşează acţiuni de protest pe termen nedeterminat

Angajaţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi declanşează acţiuni de protest pe termen nedeterminat

Publicat 01 Aug 2017 de adevarul.ro
Acţiunile de protest se vor concretiza în  refuzul efectuării de ore suplimentare începând cu 01.08.2017, mitinguri la sediile Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la care se vor adăuga  acţiuni similare în toate unităţile din sistemul penitenciar (10 unităţi pe săptămână).

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme, la DNA

Publicat 01 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Presedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, ministrului Justitiei cererea de urmarire penala a lui Valerian Vreme pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. „Presedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 28 iulie a.c., Ministrului Justitiei cererea de urmarire penala a domnului Vreme Valerian, fost ministru al comunicatiilor si societatii informationale...
Angajaţii din penitenciare încep protestele. Sindicatul din Penitenciarul  Târgşor cere demisia directorului ANP şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

Angajaţii din penitenciare încep protestele. Sindicatul din Penitenciarul  Târgşor cere demisia directorului ANP şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

Publicat 01 Aug 2017 de adevarul.ro
Angajaţii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) îşi vor notifica angajatorul, începând de marţi, în legătură cu refuzul de a face ore suplimentare, a anunţat Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP, care a precizat că treptat activitatea se va bloca.

DNA sesizează Parchetul că Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a dezvăluit date din anchetă

Publicat 01 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
"Directia Nationala Anticoruptie a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru a aprecia asupra necesitatii sesizarii din oficiu cu privire la savârsirea infractiunii prevazute de art. 277 Cod penal, respectiv compromiterea intereselor justitiei, în legatura cu împrejurarea ca, în continutul unui comunicat dat publicitatii la data de 1 august 2017, Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul a...

Cad capete la UMF: directoarea generală şi-a dat ieri demisia

Publicat 01 Aug 2017 de ziaruldeiasi.ro
Totodata, Adrian Ciureanu, inculpat la rândul sau în acelasi dosar, a cerut suspendarea pentru sase luni din pozitia de director al Centrului de Comunicatii al UMF, pozitie ce va ramâne practic blocata pâna când Ciureanu îsi va rezolva problemele din justitie. „În cursul acestei dimineti am primit cererea de demisie a doamnei di­rector general administrativ Da­niela Drugus din functia de director general administrativ, pe care am...
Predoiu sugerează că PSD are o miză ascunsă pentru sesiunea extraordinară: „A avut Dragnea discuţii, recent, în Grecia? A discutat şi pe teme de Justiţie?“

Predoiu sugerează că PSD are o miză ascunsă pentru sesiunea extraordinară: „A avut Dragnea discuţii, recent, în Grecia? A discutat şi pe teme de Justiţie?“

Publicat 30 Iul 2017 de adevarul.ro
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a scris, duminică, pe Facebook, că motivul pentru care PSD a convocat Parlamentul în sesiunea extraordinară ţine de crearea Fondului Suveran de Investiţii. „A avut discuţii pe această temă, recent, în Grecia? Daca da, cu cine a avut acele discuţii şi ce a hotărât să facă în urma lor? Este adevarat ca a avut discuţii şi pe teme de Justiţie?“, îl întreabă, public, Predoiu pe Dragnea.
Polonia denunţă procedura de sancţionare declanşată de Comisia Europeană, susţinând că UE nu are autoritate asupra justiţiei

Polonia denunţă procedura de sancţionare declanşată de Comisia Europeană, susţinând că UE nu are autoritate asupra justiţiei

Publicat 30 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Preşedinţia Poloniei a respins procedura de sancţionare declanşată de Comisia Europeană, avertizând că iniţiativa "nu va duce nicăieri" şi susţinând că Uniunea Europeană nu are autoritatea de a se implica în organizarea sistemelor judiciare din statele membre.
Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ameninţă cu proteste şi acţiuni în justiţie. Angajaţii vor refuza efectuarea de ore suplimentare

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ameninţă cu proteste şi acţiuni în justiţie. Angajaţii vor refuza efectuarea de ore suplimentare

Publicat 29 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ameninţă cu proteste şi acţiuni în justiţie, precizând că angajaţii vor refuza efectuarea de ore suplimentare. Sindicaliştii susţin că şefii din ANM şi Ministerul Justiţiei refuză dialogul pentru rezolvarea problemelor din închisori.

Condamnări în dosarul „lotului UMF“

Publicat 29 Iul 2017 de ziaruldeiasi.ro
Judecatorii Tribunalului Suceava au pronuntat, ieri, primele sentinte în dosarul deferit justitiei înca din 2011 si care a vizat presupunerea fraudare a unei licitatii de la Uni­versitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa“ din Iasi. Dupa un proces plin de peripetii, în care inculpatii au cerut de mai multe ori recuzarea judecatoarei de caz, magistratul a decis ca aproape toate persoanele implicate în acest caz sa fie condamnate. Fostul rector...
Ministerul Justiţiei din România: Colegii din Serbia nu ne-au informat cu privire la stadiul extrădării fostului deputat Sebastian Ghiţă

Ministerul Justiţiei din România: Colegii din Serbia nu ne-au informat cu privire la stadiul extrădării fostului deputat Sebastian Ghiţă

Publicat 28 Iul 2017 de romanialibera.ro
Ministerul Justiției din România nu a fost informat de Justiția sârbă cu privire la stadiul procedurilor de extrădare realizate în cazul mogulului IT Sebastian Ghiță. ...
Dosarul „Diplome de licenţă fără studii”: Trei inculpaţi arestaţi preventiv şi trei în arest la domiciliu

Dosarul „Diplome de licenţă fără studii”: Trei inculpaţi arestaţi preventiv şi trei în arest la domiciliu

Publicat 28 Iul 2017 de adevarul.ro
Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă în cazul a trei inculpaţi reţinuţi în dosarul "Diplome de licenţă fără studii", faţă de alte trei persoane reţinute fiind luată măsura arestului la domiciliu, a anunţat vineri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Augustin Lazăr şi Rovana Plumb au semnat două contracte de finanţare

Publicat 28 Iul 2017 de bursa.ro
Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, au semnat în cursul zilei de ieri, 27 iulie 2017, două contracte de finanţare pentru două proiecte cu o valoare de aproximativ 69 milioane lei din fonduri europene, precizează un comunicat de presă PÎCCJ.
Premierul Tudose, despre produsele cu dublu standard: E necesar un cadru legislativ ca să spunem numele firmelor

Premierul Tudose, despre produsele cu dublu standard: E necesar un cadru legislativ ca să spunem numele firmelor

Publicat 27 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Premierul Mihai Tudose a cerut joi, în cadrul şedinţei de guvern, ca Ministerul Justiţiei şi Ministerul Agriculturii să găsească o formă legală prin care numele firmelor care au comercializat produsele cu dublu standard să fie făcute publice.
Ce firme ne vand alimente mai proaste? Tudose cere legi impotriva lor: Chiar suntem cetateni UE de mana a doua?

Ce firme ne vand alimente mai proaste? Tudose cere legi impotriva lor: Chiar suntem cetateni UE de mana a doua?

Publicat 27 Iul 2017 de ziare.com
Premierul Mihai Tudose a cerut in sedinta de guvern de joi Ministerului Justitiei sa identifice o modalitate astfel incat cetatenii romani sa fie protejati in cazul alimentelor cu dublu standard la nivel european. Direct vizat, ministrul Agriculturii s-a plans ca nu poate face publice numele firmelor care procedeaza astfel.
Ameninţată cu sancţiuni fără precedent pentru derapaje de la statul de drept, Polonia refuză „şantajul“ UE

Ameninţată cu sancţiuni fără precedent pentru derapaje de la statul de drept, Polonia refuză „şantajul“ UE

Publicat 27 Iul 2017 de adevarul.ro
Guvernul polonez „nu va accepta nici un şantaj din partea oficialilor UE“ în ceea ce priveşte reformele sale de justiţie, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al lui Rafal Bochenek, ca răspuns la ameninţarea cu sancţiuni venite de la Bruxelles.

Timmermans i-a mulţumit ministrului Justiţiei pentru informaţiile privind implementarea recomandărilor CE

Publicat 27 Iul 2017 de bursa.ro
Prim vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, i-a mulţumit ieri, pe Twitter, ministrului român al Justiţiei, Tudorel Toader, pentru informaţiile privind implementarea recomandărilor Executivului Uniunii Europene (UE).
Dispute pe marginea sistemului de cote obligatorii pentru relocarea migranţilor

Dispute pe marginea sistemului de cote obligatorii pentru relocarea migranţilor

Publicat 27 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Un oficial al Curţii Europene de Justiţie a afirmat, miercuri, că impunerea cotelor obligatorii statelor membre ale UE privind oferirea azilului refugiaţilor este legală, contestând cererea Ungariei şi Slovaciei privind eliminarea cotelor obligatorii, potrivit Euronews.
FOTO. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu Frans Timmermans. Despre ce au discutat cei doi oficiali

FOTO. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu Frans Timmermans. Despre ce au discutat cei doi oficiali

Publicat 26 Iul 2017 de romanialibera.ro
Ministrul Justiţiei. Tudorel Toader, s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu care a discutat despre evoluțiile recente cu privire la MCV și perspectivele acestuia. ...
Curtea Europeană de Justiţie: Acordul UE-Canada privind datele pasagerilor curselor aeriene trebuie revizuit. Un tratat similar cu SUA ar putea fi afectat

Curtea Europeană de Justiţie: Acordul UE-Canada privind datele pasagerilor curselor aeriene trebuie revizuit. Un tratat similar cu SUA ar putea fi afectat

Publicat 26 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Un acord UE-Canada privind schimbul informaţiilor despre pasagerii curselor aeriene trebuie revizuit, întrucât încalcă legi privind protecţia datelor private fără justificări în combaterea terorismului, a stabilit Curtea Europeană de Justiţie, situaţia putând afecta reglementări similare cu SUA.
Președintele Trump îl acuză pe secretarul Justiției, Jeff Sessions, că are o poziție foarte slabă față de acuzațiile formulate la adresa șefului interimar al FBI: De ce nu l-a înlocuit pe McCabe?

Președintele Trump îl acuză pe secretarul Justiției, Jeff Sessions, că are o poziție foarte slabă față de acuzațiile formulate la adresa șefului interimar al FBI: De ce nu l-a înlocuit pe McCabe?

Publicat 26 Iul 2017 de romanialibera.ro
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a reproşat secretarului Justiţiei, Jeff Sessions, că nu l-a înlocuit pe directorul adjunct al FBI, pe care l-a acuzat din nou că ar fi primit 700.000 de dolari de la Hillary Clinton. ...

Curtea de Justiţie a UE menţine Hamas pe lista organizaţiilor teroriste şi elimină Tamil Tigrii

Publicat 26 Iul 2017 de bursa.ro
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţinut mişcarea palestiniană islamistă Hamas pe lista neagră a terorismului miercuri şi i-a eliminat pe rebelii separatişti din Sri Lanka, Tigrii Tamili, de pe această listă a organizaţiilor teroriste, potrivit Reuters.
Procurorul General al SUA va anunţa mai mult anchete penale privind scurgeri de informaţii către presă

Procurorul General al SUA va anunţa mai mult anchete penale privind scurgeri de informaţii către presă

Publicat 26 Iul 2017 de adevarul.ro
Procurorul General al SUA, Jeff Sessions, intenţionează să anunţe în curând că mai mult investigaţii penale sunt în curs, privind scurgeri de informaţii către presă, relatează Reuters, în condiţiile în care şeful Departamentului de Justiţie este tot mai criticat de preşedintele Donald Trump.
Donald Trump îi reproşează lui secretarului Justiţiei, Jeff Sessions, că nu l-a înlocuit pe directorul interimar al FBI

Donald Trump îi reproşează lui secretarului Justiţiei, Jeff Sessions, că nu l-a înlocuit pe directorul interimar al FBI

Publicat 26 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, i-a reproşat miercuri secretarului Justiţiei, Jeff Sessions, că nu l-a înlocuit pe directorul adjunct al FBI, pe care l-a acuzat din nou că ar fi primit 700.000 de dolari de la fostul candidat democrat la preşedinţie Hillary Clinton.
Anchetă penală cu privire la insolvenţa unei firme din Galaţi. Suspiciuni de fals şi uz de fals cu complici din Justiţie

Anchetă penală cu privire la insolvenţa unei firme din Galaţi. Suspiciuni de fals şi uz de fals cu complici din Justiţie

Publicat 26 Iul 2017 de adevarul.ro
Miza operaţiunii este o creanţă în valoare de 1.192.406 lei (circa 265.000 de euro), a cărei executare era perimată şi prescrisă si care a fost introdusă în masa credală printr-o procedură dubioasă, susceptibilă de fals si uz de fals.
Avocatul general al Curţii Europene pledează pentru respingerea apelului Ungariei şi Slovaciei care nu vor să respecte cotele obligatorii de refugiaţi

Avocatul general al Curţii Europene pledează pentru respingerea apelului Ungariei şi Slovaciei care nu vor să respecte cotele obligatorii de refugiaţi

Publicat 26 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Avocatul general al Curţii Europene de Justiţie a susţinut miercuri că ar trebui respinse apelurile depuse de Slovacia şi Ungaria privind legalitatea schemei pentru relocarea refugiaţilor în Uniunea Europeană, relatează agenţia MTI.

Percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie

Publicat 26 Iul 2017 de bursa.ro
*ACTUALIZARE 12:17 Conducerea Universităţii 'Aurel Vlaicu' Arad: 'Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice, vinovaţii vor răspunde' Conducerea Universităţii 'Aurel Vlaicu' Arad, una dintre cele două la care au avut loc percheziţii miercuri dimneaţă, îşi exprimă regretul privind suspiciunile care planează asupra unor profesori şi arată că va colabora cu anchetatorii pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere. Şi reprezentanţii Universităţii...
Şeful Serviciului Anticorupţie Botoşani, plasat sub control judiciar. Este anchetat că a minţit în favoarea şefei tribunalului local, reţinută pentru şantaj

Şeful Serviciului Anticorupţie Botoşani, plasat sub control judiciar. Este anchetat că a minţit în favoarea şefei tribunalului local, reţinută pentru şantaj

Publicat 25 Iul 2017 de adevarul.ro
Şeful Serviciului Anticorupţie Botoşani, Bogdan Daniel Buliga, a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA pentru mărturie mincinoasă în dosarul fostului prim-procuror al Tribunalului Botoşani, Raluca Stănescu, arestată preventiv săptămâna trecută pentru favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Axios.com: Donald Trump: Ce s-ar întâmpla dacă l-aş demite pe Jeff Sessions?

Axios.com: Donald Trump: Ce s-ar întâmpla dacă l-aş demite pe Jeff Sessions?

Publicat 25 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Donald Trump, preşedintele SUA, a fost surprins în timp ce vorbea la telefon despre posibilitatea înlocuirii secretarului Justiţiei, Jeff Sessions, pe care l-a criticat în ultimele zile, relatează site-ul de ştiri Axios.com, iar Casa Albă a confirmat că o decizie va fi luată curând.

Lumina din 'noaptea' democraţiei poloneze

Publicat 25 Iul 2017 de bursa.ro
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunţat, ieri, că nu va promulga proiectele de lege privind reforma Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional al Magistraturii care, potrivit criticilor, afectează independenţa justiţiei, şi a decis să le întoarcă în Parlament.
Mihai Tudose s-a întâlnit cu membrii CSM, la cererea acestora. Premierul a acceptat imediat

Mihai Tudose s-a întâlnit cu membrii CSM, la cererea acestora. Premierul a acceptat imediat

Publicat 24 Iul 2017 de romanialibera.ro
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea acestora, pentru a discuta despre investiţiile necesare în domeniul justiţiei, au declarat surse guvernamentale. ...
Premierul Mihai Tudose a discutat cu reprezentanţii CSM

Premierul Mihai Tudose a discutat cu reprezentanţii CSM

Publicat 24 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea acestora, pentru a discuta despre investiţiile necesare în domeniul justiţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Deputatul Cătălin Rădulescu îşi vrea mitraliera înapoi: „Am făcut testul psihologic şi bineînţeles că mi-a ieşit 10 plus“

Deputatul Cătălin Rădulescu îşi vrea mitraliera înapoi: „Am făcut testul psihologic şi bineînţeles că mi-a ieşit 10 plus“

Publicat 24 Iul 2017 de adevarul.ro
Parlamentarul Cătălin Rădulescu, cunoscut drept „Deputatul Mitralieră“, pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma anchetei demarate după controversatele afirmaţii făcute în luna martie, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, îşi vrea înapoi armele confiscarte de poliţişti şi permisul de port armă.

Omul care dă în judecată Israel și Italia pentru că l-au ucis pe Iisus

Publicat 24 Iul 2017 de ziaruldeiasi.ro
Potrivit Graphoc Online, Dola Indidis, avocat si fost purtator de cuvânt al Ministerului de Justitie kenyan, încearca sa-l acuze pe Tiberius (împaratul Romei, 42 î.Hr.-37 CE), Pontius Pilate, o selectie de batrâni evrei, regele Herod, Republica Italia si statul Israel. „Dovezile de astazi sunt înregistrate în Biblie si nu puteti discredita Biblia”, a declarat Indidis pentru Citizens News din Kenya. „Am depus dosarul pentru ca...

Ministrul de Interne vrea majorarea pedepselor pentru cei care atacă polițiștii: Se cer reguli mai simple pentru folosirea armei

Publicat 24 Iul 2017 de ziaruldeiasi.ro
Ministrul a precizat ca în 2015, MAI a înaintat o propunere ministrului Justitiei de a majora limitele pedepselor pentru faptele de ultraj cu doua treimi, atunci când victima acestor infractiuni este un politist sau jandarm. Propunerea a fost facuta dupa moartea politistului Ionescu, de la Brigada Politiei Rutiere. „Voi discuta personal cu ministrul Justitiei pentru ca aceasta propunere care nu s-a materializat pâna acum sa fie avuta în atentie si considerata...

Fişă de observaţie pentru DNA şi starea Justiţiei

Publicat 24 Iul 2017 de ziaruldeiasi.ro
În mod de altfel previzibil nu s-a întâmplat asa. Am vazut canalele media care de ani de zile sunt, din motive în principal partizane, extrem de critice la adresa DNA atacând-o violent pe Codruta Kovesi si altele situându-se fara rezerve de partea ei, chiar si în cazul existentei unor elemente factuale cel putin criticabile greu de ignorat, în baza axiomei discutabile ca orice critici la adresa ei sau a institutiei pe care o conduce nu sunt...
Victimele violenţei: sub aripa justiţiei sau a agresorului

Victimele violenţei: sub aripa justiţiei sau a agresorului

Publicat 23 Iul 2017 de adevarul.ro
În România, victimele violenţei domestice sunt lăsate de autorităţi la mâna agresorului, fără apărare. Aşa arată un studiu recent în care este subliniat faptul că singurul mecanism legislativ care le poate proteja pe victime şi anume ordinul de protecţie (sau de restricţie cum mai este cunoscut) a fost eliberat pentru mai puţin de jumătate dintre persoanele care l-au cerut.
Germania aprobă eventuale sancţiuni din partea UE împotriva Poloniei: Independenţa justiţiei este în pericol

Germania aprobă eventuale sancţiuni din partea UE împotriva Poloniei: Independenţa justiţiei este în pericol

Publicat 23 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministerul german de Justiţie, Heiko Maas, a declarat duminică faptul că este de acord cu eventuale sancţiuni din partea Uniunii Europene împotriva Poloniei, pe fondul proiectului de lege privind reformarea Curţii Supreme de la Varşovia, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Ministrul german de Justiţie aprobă eventuale sancţiuni din partea UE împotriva Poloniei

Publicat 23 Iul 2017 de zf.ro
Ministerul german de Justiţie, Heiko Maas, a declarat duminică faptul că este de acord cu eventuale sancţiuni din partea Uniunii Europene împotriva Poloniei, pe fondul proiectului de lege privind reformarea Curţii Supreme de la Varşovia, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Protocol pentru educaţia juridică în şcoli. Elevii vor învăţa despre Constituţie şi sistemul judiciar

Protocol pentru educaţia juridică în şcoli. Elevii vor învăţa despre Constituţie şi sistemul judiciar

Publicat 23 Iul 2017 de mediafax.ro/Justitie
Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat protocolul care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, elevii urmând a învăţa despre Constituţie, dar şi despre funcţionarea sistemului judiciar.
UE versus Polonia: foarte aproape de declanşarea „opţiunii
nucleare“. Zeci de mii de oameni au protestat la Varşovia faţă de reformele din justiţie

UE versus Polonia: foarte aproape de declanşarea „opţiunii nucleare“. Zeci de mii de oameni au protestat la Varşovia faţă de reformele din justiţie

Publicat 21 Iul 2017 de adevarul.ro
Va avea oare Comisia Europeană curajul necesar de a merge până la capăt cu jocurile principiale despre democraţie şi drepturile omului, sancţionând (în fine) guvernul de la Varşovia care îşi trimite ţara în epoca unui naţionalism extrem, autoritar şi mult dincolo de ceea ce, tehnic, ar fi acceptabil în termenii legislaţiilor, prevederilor şi normelor europene?

Divergenţă fundamentală între UE şi Londra privind drepturile expaţilor

Publicat 21 Iul 2017 de bursa.ro
După cea de-a doua rundă de negocieri dintre UE şi Londra, care s-a desfăşurat săptămâna aceasta, a rămas 'o divergenţă fundamentală' în privinţa modului în care vor fi protejate drepturile expaţilor după ce Marea Britanie va ieşi din blocul comunitar (Brexit), a anunţat, ieri, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, insistând că CEJ (Curtea Europeană de Justiţie) ar trebui să garanteze drepturile cetăţenilor după Brexit.

Tudorel Toader va merge la Bruxelles pentru a discuta cu Timmermans despre legile vizând justiţia

Publicat 20 Iul 2017 de bursa.ro
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va merge săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a discuta cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre legile vizând Justiţia. El a afirmat că pachetul va fi adoptat de guvern pe 1 septembrie, urmând să fie transmis Parlamentului.
Italienii ne trimit asasinii acasă, noi nu vrem să-i primim.
Soarta unui criminal feroce care şi-a măcelărit nevasta

Italienii ne trimit asasinii acasă, noi nu vrem să-i primim. Soarta unui criminal feroce care şi-a măcelărit nevasta

Publicat 20 Iul 2017 de adevarul.ro
Autorităţile ieşeni au formulat, în ultimele luni, cerere de transfer la Iaşi a doi români condamnaţi la închisoare pe viaţă. În ambele cazuri, conaţionalii noştri au rămas să îşi execute pedeapsa în ţara adoptivă, Ministerul Justiţiei italian lovindu-se de refuzul judecătorilor din Iaşi.

[Poze Justiţie] [RSS Justiţie]